Latest Entries »

Cheesy love

  Mai greu cu scrisul pe blog în ultima vreme, deoarece ”marele examen” mă pândește, mă bântuie și mă cam nenorocește, dar totuși nu mă pot abține de tot 🙂

De câte ori nu ne-am îndrăgostit de cine nu trebuie sau ne-am îndrăgostit și cu atât am rămas? Nu mi-ar ajunge degetele de la mâini și de la picioare să le țin socoteala…

Dar m-am gândit să fac o listă cu cele mai penibile,poate cel mult simpatice, dar și cele mai drăguțe  îndrăgosteli de-ale mele, finalizate sau nu, de când mă știu 🙂

Nu am evident nici un regret, dar râd de mine de multe ori în sinea mea și mă gândesc cât de copilă eram și m-am gândit să le redau și pentru latura ” such a clichee ” a situațiilor 🙂

 

– băiatul acela frumos care te trage de codițe în clasele primare –  musai blond cu ochi albaștri – căruia ajungi să-i faci și temele din prea multă dragoste…laaaame 🙂

-individul cel nou pe stradă și drăguț din vecini – până îți dai seama că toate  fetele  de pe stradă au aceeași țintă și nu prea este worth fighting for 🙂

-colegul de clasa ” rău ” și frumos cu care te bați  pentru premiu…atât că premiul meu s-a dus pe apa sâmbetei pentru ca eu mi-l imaginam pe el pe post de premiu :))

-colegul unui prieten foarte bun, venit în vizită….vârsta ( 1-2 ani mai mare ) , plete și sacou galben purtat cu blugi….irezistibil 🙂 la vremea aceea. Acum e prea înalt și cam urât….:P

-colegul acela care te pleznește peste fund la școală și îți bagă tot felul de apropouri cu tenta licențioasă – câtă minte de curcă să posezi să te atragă așa ceva??? 😛

-scumpelul  acela de la școală de care le place tuuuuuturor fetelor din toaaaaaate generațiile și din cauza căruia crapă splina de invidie în ceilalți băieți : înalt, blond cu ochi albaștri ( observați înclinația ), puțin sportiv, atât cât să-i stea bine, cu vino-n” coa….vreo 2 ani :)) nimic ciudat până aici…..dar mai adăugăm doi blonzi, ochi albaștri, sportivi și se cam adună pasiunile liceale….trist 🙂

-băiatul acela care locuiește la sute de km de tine și știi că nu are nici un rost să te incurci cu el, dar în mintea ta naivă tu vei reuși să ai o relație la distanță…..pentru vreo 6 luni

-tipul acela de care îți spune toată lumea că e ” de căcat” ca om, dar tu crezi că îl vei schimba, cu tine va fi altfel….pentru vreo lună 😛

-străinul acela hot și cu alură de bad boy din vacanță….îl placi, te ia valul și apoi vine ziua în care trebuie să mergi acasă…scurt și dezamăgitor…

-Mr Nice-Guy, cunoscut prin prieteni comuni, companie plăcută până simți că faceți parte din 2 lumi diferite și nu prea mai ai ce să împarți cu el

-colegul acela nerdy, dar în același timp sexy, care te cucerește și prin latura intelectuală, dar și prin atitudinea un pic rebelă….până te calcă pe nervi cu prea multe indicații și accese de ” smart-ass ”

-simpaticul care nu are prea multe în cap, dar te atrage fizic…și cam atât. ori îl rezolvi ori după o vreme uiți că există :))

-colegul cu burtică, ochelari și un început de chelie și mult simț al umorului despre care tu crezi că este adorable și genul tipic de ” băiat de luat acasă” dar se dovedește că e un chefliu, ușurel bețivan și toate fetele sunt sub nivelul lui ( în mintea lui )…( mă întreb în paralel oare ce băieți mai sunt de luat acasa în zilele noastre? :p )

-tipul cu care mama zice să NU te încurci pentru că nu e de tine…factorul pericol de care nu te poti ține departe primează…cel puțin pentru mine asta a fost până acum cea mai de succes rețetă 😉

 

Mi se pare curios după atâția ani fiecare ce mai face. Unii au găsit marea dragoste pe care o căutau, alții incă umblă după ea, alții sunt deja însurați și de unii nu mai știu nimic…. oricum mi-a făcut plăcere să mi-i aduc aminte pe toți, m-am binedispus 🙂

 

Cu drag, Călin, file din poveste

 

 

 

Purtătorul ‘cronic’

Acu am citit păţania de care povestea Călin. Eu sunt din categoria a ce menţiona ea acolo ca fiind purtătorul cronic.
Eu nu pot face nimic fără ochelari. Încă mai rău, îs pericol public dacă încerc.

Ochelarii mei stau la loc de onoare pe noptieră lângă mine, ca dimineaţa când deschid ochii să-i pot pune imediat pe ochi. Îmi aduc aminte din tinereţe, când mergeam pe la chefuri sau la cabană la X-ulescu, dormeam cu ei în mână. Era cel mai sigur în faţa oamenilor cu diverse sticle pline cu licori mai mult sau mai puţin magice. Şi era cel mai aproape când mă trezeam.

Treaba cu duşul e cea mai frecventă pe care am păţit-o. Şi da, am şi dormit cu ochelarii pe ochi. Nu din cauză că am adormit la un film, din cauză că nu-mi mai dau seama când îi am pe ochi şi când nu. (Ca şi greutate mă refer, căci spre exemplu dacă nu-i am îmi dau seama că nu văd, dar dacă îi am, nu ma intereseaza să am grijă că-s acoli. Văd şi eu ca tot omu!)

Dar, cele mai nasoale chestii care se pot întâmpla sunt doua la număr. Unu, te grăbeşti la servici/şcoală şi nu-ţi găseşti ochelarii şiiiiiii pentru că fără ei nu vezi, căutarea e cruntă. Şi uite aşa se intră într-un cerc vicios. (ce bine ar fi dacă aş putea să le dau un bip să-i găsesc, că de auzit aud bine). Doi, te grăbeşti la servici/şcoală şi nu-ţi gaseşti ochelarii. Repetăm povestea de mai sus pe x minute, după care dai de o oglindă şi vezi adevărul: ochelarii troneaza pe nas, dar pentru că ai fost aşa grăbit nu ţi-ai dat seama. Trei, de ce toate chestiile rele se întâmplă atunci când te grăbeşti?!??

Cu ochelarii pe nas of course,
Yours truly, Pop

Acum că a trecut și licența și m-am văzut cu sacii în căruță ( :p ), pot să povestesc o fază care mi s-a întâmplat săptămâna trecută…

Ca să clarific 2-3 aspecte, eu posed o pereche de ochelari de prin anul 2 de facultate, când am constatat că mă cam doare capul dacă citesc fără…și chiar aveam ce citi 😛

Sunt niste ochelari mega-drăguți, albaștri – evident cu care mă împac foarte bine…dar nu-i prea port în exterior…dioptriile la ei sunt mici, nu mă deranjează să umblu fără ei în mod normal. Dar când citesc, automat mi-i pun…

Buuuuun, cum în ultimele zile am citit in medie 8-10 ore pe zi, uneori fără prea multe pauze, am ajuns cumva să nu-i mai bag în seamă…începeam să mă obișnuiesc cu ei, parcă făceau parte din mine 🙂  – purtătorii de ochelari cred că mă înțeleg.

Primul semn de dubioșenie a fost când într-o seară mă distram de mine că era sa intru la duș cu ochelarii pe față – îi spuneam unei prietene cum era să fac dush cu ” cuckerii ” pe nas…

Dar apoi într-una din zile, am comis-o până la capăt….am intrat la duș, l-am executat rapid, fluierând, cântând ( explicația ar putea fi faptul că nu mi-am spălat și părul 😛 că atunci sigur mi-ar fi căzut sau s-ar fi udat și mi-aș fi dat seama  ), și când mă uit în oglindă….mă, parcă era ceva în plus…ochelarii, da….buuuuuun, zic, bine am ajuns…oare ce mai urmeaza? 🙂

Stau și mă întreb – un purtător ” cronic ” de ochelari…oare face de-astea ? 😛 Oare poți și să te bagi în pat și să vrei să adormi cu ei pe nas? 😀

Și în altă ordine de idei…mereu m-am întrebat de ce se râde de oamenii care poarta ochelari??? 😛

 

Cu nasul scos din cărți pentru câteva zile – Călin, file din povesteeee 🙂

 

A la Cluj

Eu, de când mă știu, sunt foarte mândră că sunt clujeancă. Mereu mi-a plăcut orașul meu, personalitățile care au plecat de aici, farmecul local, oamenii, accentul, așezarea – tot un deal și-o vale…eram mereu mândră de echipele clujene care reușeau ceva, de orice ” made in Cluj ” care a ieșit de pe plan local și ne-a făcut nume frumos!

Sunt dară, și afaceri clujene, care ne fac mândri în fiecare zi. Nu cred că nu vă gâdilă, (dragi locuitori ai Cujului )așa un pic orgoliul când auziți ce bine se dezvolta afacerea X sau Y din inima Transilvaniei 🙂 Parcă îmi vine să zic: uitieeeee măăăă, la Cluuuuj se poate 😀

2 oameni foarte simpatici, reuniți în online sub numele de TVDece, au luat inițiativă, așa cum trebuie, ca la Cluj ; ) și au pus de un eveniment . Acest eveniment, desfășurat în dulcea noastră urbe între 9-10 septembrie 2011, dorește să apropie oamenii din online de oamenii din spatele unor companii clujene de succes. Se va face un tur, în care bloggerii vor afla poveștile de succes din spatele brand-urilor. Sunt brand-uri numai unu” și unu” :

Banca Transilvania – cine n-a avut un cont sau card de pe la ei? Studenția mi-a fost cu siguranță marcată de Euro 26 😀 Și îmi place de ei că rezistă, încă nu i-a inghițit vreo bancă straină și având în vedere de câți ani rezistă…toată încrederea!

Napolact – mai are nevoie de vreo prezentare? Când eram copil și mergeam la mare, mă întristam că nu găseam înghețata Panda și pe la ei…acum sunt convinsă că a ajuns 😀

Vitacom – centrali, bine aprovizionați, am găsit la ei mereu cabluri pentru orice și chiar mouse în formă de mașinuță după care umblam deja cu disperare prin Cluj 🙂

Farmec – cel mai bun creion negru de ochi de pe piață la modicul preț de 2 lei…mai e nevoie să spun ca I love Farmec?

Jolidon – noi, fetele, iubim toate magazinele de prezentare, magazinul de la fabrică, outletul de la fabrică 😀 E clar că e celebră treaba, dacă și chinezii s-au apucat s-o fake-uiasca 😉

Ursus – un mare simbol al Clujului; deși nu sunt băutoare de bere, respect brand-ul și bravo lor pentru inițiativa de a produce nefiltrată de Cluj

Trilulilu – spre rușinea mea nu am știut că site-ul a pornit de la nivel local, dar îmi spăl păcatele 😀

Deeeeeci, sună bine sau sună bine? 😀 Normal…o idee genială a celor de la TvDeCe, sprijiniți în creație de Zăineasca si de Ruben. Cred că era momentul pentru un eveniment de genul ăsta și e o ocazie bună să prishapă lumea că la Cluj se întâmpla chestii 😀 și că bloggeri clujeni au suflet au inițiativă și sunt și uniți pe deasupra 😉

Cu Clujul în suflet – Călin, file din poveste

 

Cluj Brands Tour este un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca. Sponsorii oficiali ai evenimentului sunt: Banca Transilvania, Napolact, Vitacom, Farmec, Jolidon, Ursus şi Trilulilu, iar ca parteneri îi avem pe: Best Western Plus Fusion Hotel, Autonom,Ludwig Bavarian Bierhaus,Starbucks şi Webfactor.

 

 

To shop or not to shop?

Sunt momente în viața asta când te ia un chef nebun de shopping. Și nu mă refer aici la umblat prin 50 de magazine, căscat ochii, probat, reîntors…nu!

Momente când simți nevoia să iți iei un ” ceva ” ca să te simți mai bine, să-ți ridici moralul și dacă se poate, să nici nu dai gaură prea mare în buget…

Mie îmi place și la mall, pentru că inevitabil ceva tot găsești, dar și pe centru…de fapt, oriunde m-ai duce/pune, eu tot voi găsi ceva de cumpărat…it”s in my genes apparently :p

Vara asta am avut destule ” motive ” ca să tot pun mâna pe câte ceva, sau cum zice tata, ” să mă lipesc ” de diverse….mi se părea de fiecare dată că merit și mi se cuvine :))

Evident, sunt anumite lucruri pe care îmi face o plăcere mai mare să le cumpăr, nu m-aș mai putea opri. Am să fac deci o listă cu things i can”t stop shopping 🙂

– Oje – am umplut casa de oje, îmi sunt pe birou, în dulapioare, pe la mama, peste tot la mine în casă undeva ai să te lovești de o oja…culorile predominant roz-roșu și evident tot ce prind turcoaz…:D

-Markere/carioci/mape de plastic – am mai vorbit de mica mea obsesie, trebuie să recunosc: raioanele de papetărie din hipermarketuri sau librăriile sunt moartea mea

-Tricouri – păi dacă n-am sute de bluze și tricouri, să nu fiu sănătoasă – nu mai am loc în dulap de ele, jumate dintre ele nu le-am mai purtat de ani de zile, dar nu mă lasă sufletul să le arunc ( o data pe an tot scap de o cantitate considerabilă ). Partea proastă e că atunci când am unul nou, uit de toate celelalte și nu mai vreau să ies din noua achiziție 🙂

-Chiloți – am la fel zeci de perechi dar parcă – să fim serioși – mereu ar mai încăpea niște simpli negri sau niste colorați sau niște dantelați…never enough:)) păcat ( sau poate mai bine ? 😛 ) că oferta de magazine de profil nu este enorm de bogată – din 3-4 magazine de lenjerie intimă nu îmi golesc atât de periculos resursele…

-Cărți – dacă aș putea, mi-aș tapeta pereții cu cărți. Îmi plac toate genurile, doamne ferește să intru în vreo librărie, că plec cu sufletul nenorocit ( pentru că de cele mai multe ori sunt foaaaarte scumpe și nu le cumpăr ), sau ferească sfântul sa trec pe lângă un anticariat….

-Cosmeticale – de la farduri, creioane de ochi, geluri de duș, creme de corp…tot ce încape, ce mai. Mereu se găsește ceva pus de-o parte pentru mine :p

-Eșarfe – am vreo 20 și asta numai pentru că mă abțin… :)) au umerașele lor speciale, le-am ordonat pe culori calde și reci, de oriunde merg ai mei îi rog să vină cu o eșarfă…just love them

-Cercei – nu prea pot purta cercei din orice metale, dar nu mă pot abține. La Orsay îmi pierd capul…ca să nu mai povestim cand ajung pe-afară pe la Claire”s sau Six…oooh dear :)) Mă fascinează mai nou cerceii bogați sau lungi, pentru că multă vreme m-am ținut departe de ei și acum încep să prind curaj să-i port…

-Pantofi. Pe ăștia i-am lăsat la urmă pentru că merită o mențiune mai specială. Pantofii sunt o parte din mine. În orice magazin intru, primul lucru mă uit la pantofii care sunt expuși, indiferent pentru ce intru în magazin. Când merg pe stradă, nu există vitrină de pantofi să nu dau un scan rapid…chiar dacă nu mă opresc, eu am cam evaluat situația :))  La oamenii de pe stradă mă uit mereu să văd cu ce sunt încălțați și când cineva în jurul meu are o pereche nouă de pantofi, imediat observ și iau posesorul/posesoarea la întrebări. Nu am multe perechi, dar cu prima ocazie cu care am o sumă considerabilă pe mână automat fac un calcul cum aș putea achiziționa și o nouă pereche de pantofi…

Nu discriminez, îmi place orice, de la sandale, la balerini, tocuri amețitoare, cizme. Singurele chestii pe care nu le suport sunt sandalele combinate cu cizme ( you know what i mean, se purtau verile trecute și încă mai persista ) și cizmele ugg ( no way! ). Mi-aș face un dressing special numai pentru pantofi….sunt în stare:)) Când văd o pereche frumoasă de pantofi, rămân ca proasta visând la ei pe termen nelimitat :))

Cam atât ar fi cu lista mea de cumpărături 🙂 Și-așa sunt un dezastru financiar și stric banii pe multe prostii 🙂

Cu zero lei în portofel – Călin, file din poveste

P.S. Am văzut azi pe Eroilor o gagică cu niste balerini aaaaaabsolut mortali de lac, de un albastru…vaaaai, nici n-aș ști să îl descriu…albastru deschis puternic, cu o tenta minimă de turcoaz…m-am îmbolnăvit automat…dacă știe cineva de unde se poate procura așa ceva…nu ezitați 😀

Sommer, Sonne, Sonnenschein

La ore dinastea dubioase, la care în mod normal lumea doarme, pe mine mă apucă nostalgiile. 🙂

Nostalgia după verile trecute, în care obligatoriu bifam ori o stațiune de pe litoral, ori măcar un oraș european. Nu exista vară să nu merg pe undeva, fie că abia îmi ajungeau banii, fie că aveam o restanță, toate se rezolvau cumva când venea vorba de mers în vacanță. Grecia m-a văzut de 5 ori și m-aș mai întâlni cu ea oricând – obiceiurile vechi nu mor – dar nici vara ptrecută în Budapesta nu e de uitat, chiar și litoralul nostru în compania potrivită a fost perfect…

Cine mă cunoaște, știe că iubesc vacanțele și călătoriile. Mi-aș arunca toți banii pe care i-aș avea pe tot felul de destinații, dar musai să fie cât mai cosmopolite, nu mă omor după turismul liniștit, unde omul se întregește cu natura, mie îmi plac locurile cu ” vibe ”. M-aș mulțumi cu un apartament de bloc modest și aceeași mașină pe care o am pentru încă cel puțin 10 ani dacă aș apuca să văd măcar o părticică din lumea asta largă…( n-am zis nimic de garderobă 😀 ).

Anul ăsta încă nu am reușit să ajung….oricum speranța nu mi-o pierd… :p ( se știe că speranța e cea mai mare curvă, toți trăim cu ea… ). Nu am reușit să corup pe nimeni să mă însoțească și când mi s-a propus, nu m-am putut hotărî în timp util…deci s-a dus ocazia. Mă refer aici la destinații unde merită să mergi mai mult vara…

Nereușind să ajung eu la mare sau în vacanță,am  încercat  în fiecare zi să aduc un pic de vară și de vacanță în sufletul meu nenorocit :p

Mi-am mutat ” sediul ” în aer liber, mi-am scos de la naftalină costumele de baie – câte unul pe zi – mi-am preparat tot felul de mocktails ca să mă amăgesc cu ” băuturi estivale ”, ascult numai ediții de vară ale radio-urilor sau chiar radio de plajă, am achiziționat ediții de vară de la tot felul de creme de corp si cosmetice, îmi aduc aminte de verile trecute ascultând hit-uri văratice mai vechi sau mai noi, mă uit la poze….

Singurul rezultat este că m-am făcut ceva mai neagră și….cam atât :)) m-am amăgit singură, cu alte cuvinte.

Consolarea mea majoră e că și când voi apuca, îmi voi lua revanșa la modul cel mai abuziv ( sper să mă ajute și finanțarea 😀 ).

So to say, Budapest, Vienna, Prague, Amsterdam, Berlin, Munchen, Barcelona, Lisabona, Ibiza, Calabria, Thessaloniki, Corfu, Creta, Rhodos, Mykonos, Roma, London, New York,Los Angeles, Las Vegas, San Francisco,  Seychelles, Maldive, Tenerife, Caraibe, Puerto Rico,Buenos Aires,  Rio de Janeiro ( ok…i lost it :p ), stați cuminți, că tot vin eu mai devreme sau mai târziu…:D

 

Cu o limonadă pe post de mojito – Călin, file din poveste

 

Din copilărie

Stând mai nou afară pe terasă și învățând, mi-am adus aminte invariail de tot felul de momente de acum 13-15 ani, când toată ziua eram numai pe-afară.

Pe stradă erau copiii obișnuiți, dar peste vară se adunau în plus cei care stăteau pe la bunici, deci gașca se ( cel puțin ) dubla.

Peste drum de mine, 2 surori care veneau peste vară, cea mică mereu la bunici, cea mare în trecere uneori. Între ele era diferență cam de 7 ani, deci fiecare era cam în etapa ei de fiecare dată când le întâlneam.

În anul de grație 99, vară faină, rochițe, uitat după băieți, abia așteptaserăm cu toții vacanța. Cea mare dintre cele două surori, la liceu la vremea aceea. Asta se traducea pentru noi, celelalte, prin libertate, machiaj, băieți, gașcă, chefuri. Fascinație totală! Îmi aduc aminte cum abia așteptam în sinea mea să ajung și eu la vârsta aia… Cea mică, mică…se îndeletnicea încă cu Barbie și croit vestimentații care mai de care pentru păpuși, o fată mereu veselă și energică.

Nu îmi aduc aminte cum de am ajuns noi să asistam la discuția dintre ele, dar a fost delicios 🙂

Cea mică își cam căuta motiv de scandal…făcea mișto că la sora ei vin colegi pe-acasă –  fete și băieți  – după care  se izolează cu toții  în cameră ( ce motiv mai bun de gossip și alertă maximă decât când aduce soră-ta pe-acasă lume și se închid in cameră : P ). Glumele continuă, aluziile la fel până cea mică ne dezvăluie bomba bârfelor:  un tip și-o tipă care se sărutau ( !!! ) la ele în casă….” Și cum ai putut totuși la tine în cameră să-i laaaaași??? Dacă zic la mama ce am văzut??? ”

Sora mai mare, cu avantajul vârstei, tăcea și zâmbea…o avea pusă de-o parte, cu siguranța….și o lăsa pe cea mică să zică tot felu`, până la momentul cu zisul la mama, când probabil a considerat că ajunge cu exagerările și i-a zis zâmbind…         ” Dragă, vrei ca odată cu asta, să afle mama ȘI că i-ai tăiat din fusta AIA de seară o bucată de material ca să-i faci nush ce rochie lu` Barbie? ”     Șoc, stupoare, tăcere totală 🙂 Noi râdeam pe înfundate, prea tare faza….mi-o și imaginam cum tăia cu foarfeca din fustă 😀 și cam cum ar fi reacționat doamna în cauză să-și găsească fusta nenorocită taman înainte să plece undeva cu ea :))

Nu am frați sau surori, dar întotdeauna mi-a plăcut să asist la înțepăturile și certurile dintre ei și, din fericire, copilăria mi-a oferit multe ” seturi ” de care să mă amuz…să zicem că oricând m-aș mai întoarce o dată în vremurile alea ( cu riscul de a trebui să mai trec o dată prin cei 6 ani de facultate și să mai dau o dată biochimia și….cam asta e ideea 😀 )

Cu un pic de nostalgie – Călin, file din poveste

 

Frustrările de zi cu zi ..

Cu toții, că vrem să recunoaștem sau nu, mai mult sau mai puțin, în funcție de om și de personalitate, ne frustrăm din diverse și diferite motive la servici.

Evident, azi nu e o excepție.

Deci, eu sunt programator. Lucrez cu niște clienți olandezi. Clienți olandezi care la rândul lor au niște clienți polonezi. La care eu trebuie sa le rezolv problemele.

Ca să nu vă plictisesc cu limbaj prea programatoricesc, o să încerc să fac o analogie a frustrării mele de azi.

Mergi la magazin. Ca să cumperi … aaa … să zicem lapte. Știi că întotdeauna găsești. Da întotdeauna. De dimineață bună îți scrie un olandez că a fost la magazin și că nu a găsit lapte. Merg și tu să vezi. Nu la același magazin, dar la un magazin din același lanț de magazine. Și găsești lapte. Pentru că întotdeauna este. Și la magazinul tău și la magazinul olandezului. Evident, nu poți merge până acolo să vezi de ce nu este lapte, olandezu îți zice doar că este un mesaj care îi spune că nu este lapte. Rezolvă problema. Dacă poți …

Ce bine mi-ar prinde niște puteri paranormale .. să pot vedea magazinul lor .. dar nu am .. și mă frustrez ..

 

Yours truly,

un pic frustrat(ă),

Pop

Se știe că atunci când ai de învățat, îți vine să faci mereu altceva, atunci realizezi câte variante de ocupat timpul sunt în jur. De la plimbări, cafele, băute, înfrumusețări și alte bibiliri corporale, shopping, stat degeaba, sport până la acțiuni mai disperate de gen curățenie generală de tip obsesiv ( îmi aduc aminte de un film în care un mafiot italian dă gata toată bucătăria peste noapte după ce află că îl inșeală nevasta ),  reparat țevi, pus gresie ( dacă este deja, schimbat de gresie și dacă se poate, și în baie și în bucătărie 😛 )…

Pentru că mai am vreme destulă pentru ultimele, m-am dedat unei plăceri mai accesibile și relaxante: cititul. Știu că e greu de înțeles cum de mă mai pot apropia de vreo carte în perioada asta, dar la mine e o meteahnă mai veche 🙂

Am pus mâna pe o trilogie care mi s-a părut super interesantă, Trilogia Cairo de Naghib Mahfuz. După vreo 60-70 de pagini din volumul 1, ” O plimbare prin palat” , am abandonat rapid. Cumva m-am grețălit instant când am citit cum ” doamna ” stă toată ziua acasă, împreună cu fiicele sale, asigurând bunăstarea căminului, neieșind nici măcar până în  stradă în timp ce ” domnul ” o ține numai în petreceri cu alcool și femei ( musulman convins ) fiind un super entertainer în oraș cu amicii de pahar, devenind un zbir la care proprii copii nu au curajul să se uite acasă…..mnaaaah, poate altădată…

Urmatoarele din teanc ( de când nu am mai apucat să citesc, am adunat un adevărat teanc – thnx Mom! 🙂 au fost cărțile oferite în fiecare miercuri cu Gazeta Sporturilor. Tot mama mi le-a cumpărat, eu ieșind din casă numai seara, precum hipertensivii, nu prea observ ce mai e nou pe la ziare și reviste. Prima dată când le-am văzut, am zis ooof, ce mai e și cu cărțile astea comerciale și precis fără substanță? ( Cărțile sunt câte două de Pascal Bruckner, Marc Levy și Frederic Beigbeder, eu recunosc – nu citisem până acum nimic de la ei, cumva mi-e silă să alerg după cărți mega-popularizate după experiențele cu Coelho )

Să fiu iertată dacă nu mi-am imaginat capodopere literare puse în vânzare cu Gazeta Sporturilor…

Studiind puțin rezumatul fiecăreia, am hotărât sa le ” atac ” în ordinea apariției și am dat gata in 2 seri ” Luni de fiere” a lui Bruckner. De-aici încolo au început dilemele mele, care m-au chinuit tot timpul cât mi-am spălat podoapa capilară acum seara….

Cartea e faină. E ciudată, te pune puțin pe gânduri, dar e bine scrisă, e profundă, subiectul super controversat, intrigile și finalul asemenea. Am recunoscut stilul pur francez de a descrie iubirea, până la detaliile cele mai perverse și răutatea umană, culminând cu un eveniment tragic care te face să cobori cu picioarele pe pământ din visele despre cât de fantezistă poate fi viața sexuală a unora 😀

Una peste alta, cartea e plină de substanță. Ce caută atunci cu un ziar sportiv?

Explicațiile ar putea fi:

-cea mai logică ar fi creșterea vânzărilor;

-poate atragerea unui alt target ( cei care ar citi cartea, dar n-ar cumpăra ziarul ) sau

-poate schimbarea target-ului deja existent ( dorința de a insufla puțin `telectualism celor care nu citesc decât ziarul sportiv pentru rezultate ).

Despre prima nu mă pot pronunța, pentru că îmi lipsesc statisticile. A treia o găsesc puțin probabilă, cine cumpăra ziarul ăsta și îl folosea pe post de unică lectură, mă îndoiesc că va schimba macazul pe niște literatură modernă – screw Gigi, i`ve got Levy 😀

În ceea ce privește a doua categorie, clar mă identific. Nu am cumpărat în viața mea Gazeta Sporturilor, mama cu atât mai puțin. Acum însă, datorită cărților, iată că ne-am procopsit cu un nou obicei în fiecare miercuri. Dar treaba nu e chiar atât de simplă…mama mea, pe care strategiile de marketing o lasă rece – deh, de la o vreme nu mai crezi chiar toate vorbele goale – și-a pus în cap să le-o strice pe a celor de la ziar și m-a obligat să iau parte la distrugerea acesteia 😀

Într-o zi însorită de miercuri, reprezentantele feminine ale familiei Călin se află pe floașter la o oră indecentă a dimineții deoarece subsemnata are nevoie de un buletin nou. Prima oprire, chioșcul de ziare, să luăm cartea. Aaaaa, mă prind eu, carțile astea  vin de fapt cu ziarul ! ( mama apărea numai cu cartea de fiecare dată, de mă miram de unde le rostuiește ).

Zic: Bravo mami, da` ce faci totuși cu ziaru` `cela, că nu l-am zărit p-acas` niciodată?

Mama: Da normal, dragă, îl mărit unui taximetrist ( să nu se înțeleagă că am jigni comunitatea taximetriștilor, dar ei sunt prima adunătură de indivizi de sex masculin după chioșcul de ziare din intersecția de la teatru de care se lovește mama zilnic și de care ne-am lovit și noi în ziua aia ).

Eu: Cum, femeie? Așa pur și simplu te duci la unu din ăștia și îi pasezi ziaru`? Și ce îi zici??

Mama: Lasă, nu te stresa atâta, ce, n-ar citi și ei ceva cât stau aici? Sigur nu se supără!

Eu: Biiine, fă ce știi ( în gând: așa, fii de treaba cu alții :)), dar eu nu-s cu tine, mă duc mai încolo, că dupaia zice lumea că agresăm taximetriști….

Buuuun, mama între timp începe să scaneze…trece de vreo 5 golanuri și în final îi da ziarul unui domn mai în vârstă din ultimul taxi din stand….

Eu: Tu mami, da ai și un sistem de selecție sau cum? No, și o zis ceva??

Mama: Păi ma uit și eu care pare om mai serios ( :=)) ) și să știi ca s-o bucurat, că și-așa stătea degeaba!

Concluzia – dacă nu citea ziarul ăla, n-o să te apuci acum, daca nu te interesează domeniul, nici măcar de curiozitate. Cel puțin noi nu am făcut-o și mai știu vreo câteva persoane din jurul meu care n-ar face-o. Încă pot să se bucure că n-am aruncat direct ziarul la gunoi și l-am făcut să recircule…poate le-au crescut totuși vânzările, că pe Borcea și Beigbeder nu-i văd prea curând ” prieteni ”…

Cu ochelarii ” de aproape ” pe nas – Călin, file din poveste

Tata, de când îl știu eu, programeaza. Că doar așa am ajuns și eu unde sunt, considerând că nu am făcut un liceu de profil, doar acasă, ce-l mai vedeam pe tata că face, mă puneam lângă el și-mi explica. Și mă punea să fac. Și încet, încet a început să-mi placă.

Mama, pe de altă parte, nu a avut niciodata de-a face cu calculatorul. Până anul trecut. Când a învațat-o tata să se dea pe net. A început să trimita mailuri, la toți prietenii ei care au o adresă de mail, și mie. Să mă întrebe ce fac, să mă întrebe ce vreau de mâncare mâine, chestii de-astea ce se pot povesti și la telefon, dar ca să nu mă deranjeze și pentru că și-a descoperit o nouă pasiune, comunicam prin mail. Din când în când mai primesc si câte un ppt, după cum zicea și Florica aici, dar mă uit la ele cu drag, că-s de la mama. Recunosc, din când in când îi mai trimit și eu 🙂

De vreo lună in schimb, mama a trecut la alt nivel cu tehnologia. A descoprit că în Yahoo Mail ai și messenger, așa că acuma stau cu mama la chat pe mess.

‘Ce faci puiu mamii?’

‘Da bine mama, ce să fac, la lucru, tu?’

‘Am fugit de la servici și acuma pun vinete pe iarna’

‘Păi de ce ai fugit de la servici’

‘Că așa mi-a picat bine. Te iube mama și să mă suni mai târziu’

Conversații de genul ăsta se întâmplă aproape în fiecare zi (bine, fără fugitu de la servici, că doar e om conștincios mama meu, dar își mai permite din când în când 🙂 ). Și e așa de fericită mama că stăm la povești pe mess. Evident, o să o sun mai târziu, când nu o să mai fiu așa de ocupată, dar trebuie și chat-ul de fiecare zi pe mess. Încă mai tre să urmeze sms-urile și după cum zice Călin, sms-urile cu smiley-uri.

Ce mai, am o mama modernă și sunt mândră de asta! Până și la Zumba am dus-o pe mama, că doar îi place să se distreze! Și un tată beton! Care ascultă asta și asta și încă muuuulte altele.

Cred ca o să dedic postul ăsta pentru cei mai tari părinți din lume! Pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce sunt eu datorită lor, pentru că îs niște roackeri adevarați, așa cum nu mai sunt mulți în zilele noastre, pentru ca au 20 de ani de când îi știu eu, și pentru că mă distrez de minune cu ei. Oricând aș merge în concediu cu ei, să ascultăm muzica bună și sa ne jucăm.

Dragii mei părinți să știți că vă iubesc!

 

Yours truly, pui de Pop