Acu am citit păţania de care povestea Călin. Eu sunt din categoria a ce menţiona ea acolo ca fiind purtătorul cronic.
Eu nu pot face nimic fără ochelari. Încă mai rău, îs pericol public dacă încerc.

Ochelarii mei stau la loc de onoare pe noptieră lângă mine, ca dimineaţa când deschid ochii să-i pot pune imediat pe ochi. Îmi aduc aminte din tinereţe, când mergeam pe la chefuri sau la cabană la X-ulescu, dormeam cu ei în mână. Era cel mai sigur în faţa oamenilor cu diverse sticle pline cu licori mai mult sau mai puţin magice. Şi era cel mai aproape când mă trezeam.

Treaba cu duşul e cea mai frecventă pe care am păţit-o. Şi da, am şi dormit cu ochelarii pe ochi. Nu din cauză că am adormit la un film, din cauză că nu-mi mai dau seama când îi am pe ochi şi când nu. (Ca şi greutate mă refer, căci spre exemplu dacă nu-i am îmi dau seama că nu văd, dar dacă îi am, nu ma intereseaza să am grijă că-s acoli. Văd şi eu ca tot omu!)

Dar, cele mai nasoale chestii care se pot întâmpla sunt doua la număr. Unu, te grăbeşti la servici/şcoală şi nu-ţi găseşti ochelarii şiiiiiii pentru că fără ei nu vezi, căutarea e cruntă. Şi uite aşa se intră într-un cerc vicios. (ce bine ar fi dacă aş putea să le dau un bip să-i găsesc, că de auzit aud bine). Doi, te grăbeşti la servici/şcoală şi nu-ţi gaseşti ochelarii. Repetăm povestea de mai sus pe x minute, după care dai de o oglindă şi vezi adevărul: ochelarii troneaza pe nas, dar pentru că ai fost aşa grăbit nu ţi-ai dat seama. Trei, de ce toate chestiile rele se întâmplă atunci când te grăbeşti?!??

Cu ochelarii pe nas of course,
Yours truly, Pop

Anunțuri