Se știe că atunci când ai de învățat, îți vine să faci mereu altceva, atunci realizezi câte variante de ocupat timpul sunt în jur. De la plimbări, cafele, băute, înfrumusețări și alte bibiliri corporale, shopping, stat degeaba, sport până la acțiuni mai disperate de gen curățenie generală de tip obsesiv ( îmi aduc aminte de un film în care un mafiot italian dă gata toată bucătăria peste noapte după ce află că îl inșeală nevasta ),  reparat țevi, pus gresie ( dacă este deja, schimbat de gresie și dacă se poate, și în baie și în bucătărie 😛 )…

Pentru că mai am vreme destulă pentru ultimele, m-am dedat unei plăceri mai accesibile și relaxante: cititul. Știu că e greu de înțeles cum de mă mai pot apropia de vreo carte în perioada asta, dar la mine e o meteahnă mai veche 🙂

Am pus mâna pe o trilogie care mi s-a părut super interesantă, Trilogia Cairo de Naghib Mahfuz. După vreo 60-70 de pagini din volumul 1, ” O plimbare prin palat” , am abandonat rapid. Cumva m-am grețălit instant când am citit cum ” doamna ” stă toată ziua acasă, împreună cu fiicele sale, asigurând bunăstarea căminului, neieșind nici măcar până în  stradă în timp ce ” domnul ” o ține numai în petreceri cu alcool și femei ( musulman convins ) fiind un super entertainer în oraș cu amicii de pahar, devenind un zbir la care proprii copii nu au curajul să se uite acasă…..mnaaaah, poate altădată…

Urmatoarele din teanc ( de când nu am mai apucat să citesc, am adunat un adevărat teanc – thnx Mom! 🙂 au fost cărțile oferite în fiecare miercuri cu Gazeta Sporturilor. Tot mama mi le-a cumpărat, eu ieșind din casă numai seara, precum hipertensivii, nu prea observ ce mai e nou pe la ziare și reviste. Prima dată când le-am văzut, am zis ooof, ce mai e și cu cărțile astea comerciale și precis fără substanță? ( Cărțile sunt câte două de Pascal Bruckner, Marc Levy și Frederic Beigbeder, eu recunosc – nu citisem până acum nimic de la ei, cumva mi-e silă să alerg după cărți mega-popularizate după experiențele cu Coelho )

Să fiu iertată dacă nu mi-am imaginat capodopere literare puse în vânzare cu Gazeta Sporturilor…

Studiind puțin rezumatul fiecăreia, am hotărât sa le ” atac ” în ordinea apariției și am dat gata in 2 seri ” Luni de fiere” a lui Bruckner. De-aici încolo au început dilemele mele, care m-au chinuit tot timpul cât mi-am spălat podoapa capilară acum seara….

Cartea e faină. E ciudată, te pune puțin pe gânduri, dar e bine scrisă, e profundă, subiectul super controversat, intrigile și finalul asemenea. Am recunoscut stilul pur francez de a descrie iubirea, până la detaliile cele mai perverse și răutatea umană, culminând cu un eveniment tragic care te face să cobori cu picioarele pe pământ din visele despre cât de fantezistă poate fi viața sexuală a unora 😀

Una peste alta, cartea e plină de substanță. Ce caută atunci cu un ziar sportiv?

Explicațiile ar putea fi:

-cea mai logică ar fi creșterea vânzărilor;

-poate atragerea unui alt target ( cei care ar citi cartea, dar n-ar cumpăra ziarul ) sau

-poate schimbarea target-ului deja existent ( dorința de a insufla puțin `telectualism celor care nu citesc decât ziarul sportiv pentru rezultate ).

Despre prima nu mă pot pronunța, pentru că îmi lipsesc statisticile. A treia o găsesc puțin probabilă, cine cumpăra ziarul ăsta și îl folosea pe post de unică lectură, mă îndoiesc că va schimba macazul pe niște literatură modernă – screw Gigi, i`ve got Levy 😀

În ceea ce privește a doua categorie, clar mă identific. Nu am cumpărat în viața mea Gazeta Sporturilor, mama cu atât mai puțin. Acum însă, datorită cărților, iată că ne-am procopsit cu un nou obicei în fiecare miercuri. Dar treaba nu e chiar atât de simplă…mama mea, pe care strategiile de marketing o lasă rece – deh, de la o vreme nu mai crezi chiar toate vorbele goale – și-a pus în cap să le-o strice pe a celor de la ziar și m-a obligat să iau parte la distrugerea acesteia 😀

Într-o zi însorită de miercuri, reprezentantele feminine ale familiei Călin se află pe floașter la o oră indecentă a dimineții deoarece subsemnata are nevoie de un buletin nou. Prima oprire, chioșcul de ziare, să luăm cartea. Aaaaa, mă prind eu, carțile astea  vin de fapt cu ziarul ! ( mama apărea numai cu cartea de fiecare dată, de mă miram de unde le rostuiește ).

Zic: Bravo mami, da` ce faci totuși cu ziaru` `cela, că nu l-am zărit p-acas` niciodată?

Mama: Da normal, dragă, îl mărit unui taximetrist ( să nu se înțeleagă că am jigni comunitatea taximetriștilor, dar ei sunt prima adunătură de indivizi de sex masculin după chioșcul de ziare din intersecția de la teatru de care se lovește mama zilnic și de care ne-am lovit și noi în ziua aia ).

Eu: Cum, femeie? Așa pur și simplu te duci la unu din ăștia și îi pasezi ziaru`? Și ce îi zici??

Mama: Lasă, nu te stresa atâta, ce, n-ar citi și ei ceva cât stau aici? Sigur nu se supără!

Eu: Biiine, fă ce știi ( în gând: așa, fii de treaba cu alții :)), dar eu nu-s cu tine, mă duc mai încolo, că dupaia zice lumea că agresăm taximetriști….

Buuuun, mama între timp începe să scaneze…trece de vreo 5 golanuri și în final îi da ziarul unui domn mai în vârstă din ultimul taxi din stand….

Eu: Tu mami, da ai și un sistem de selecție sau cum? No, și o zis ceva??

Mama: Păi ma uit și eu care pare om mai serios ( :=)) ) și să știi ca s-o bucurat, că și-așa stătea degeaba!

Concluzia – dacă nu citea ziarul ăla, n-o să te apuci acum, daca nu te interesează domeniul, nici măcar de curiozitate. Cel puțin noi nu am făcut-o și mai știu vreo câteva persoane din jurul meu care n-ar face-o. Încă pot să se bucure că n-am aruncat direct ziarul la gunoi și l-am făcut să recircule…poate le-au crescut totuși vânzările, că pe Borcea și Beigbeder nu-i văd prea curând ” prieteni ”…

Cu ochelarii ” de aproape ” pe nas – Călin, file din poveste

Anunțuri